Când ai nevoie de dragoste
Când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești singur nu poți să scapi de singurătate.
când ești nefericit nu are sens să o spui.când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toți plecați.
când ești la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?Fii tu lângă mine, gândește-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aș mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ține cu mine.înțelege-mă, iubește-mă; nu-mi trebuie partuze, nici conversație,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai știm că sexul e o junglă.
să ne atașăm, să ajungem la echilibru.Dar nu mai sper nimic. nu primești dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești la pământ nici o femeie nu te cunoaște.
Ciocnirea poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Mircea Cartarescu [Mircea_Cartarescu] 2003-11-17 | intr-un tarziu am incercat sa-ti dau telefon, dar telefonul murise receptorul duhnea a formol, am desurubat capacul microfonului si am gasit fierul ruginit, plin de viermi; am cautat surubelnita si-am desfacut carcasa: de lita bobinelor isi prinsesera paianjenii panza. pe snurul impletit, acum putred, cu cauciucul mancat si sarma zdrelita isi lasau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pan-a iesit din pioneze cu tencuiala cu tot, am tras de el pana am inceput sa apropii metru cu metru cartierul tau de al meu turtind farmaciile, cofetariile, pleznind tevile de canalizare incalecand asfalturile, presand atat de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case incat deasupra a ramas doar o muchie de lumina scanteietoare pulsand in aerul ars, ca de fulger. trageam de fir, si ca un sfant indian facand trapezul pe ape statuia lui c.a. rosetti aluneca spre militie consiliul popular al sectorului doi se ciocni de foisorul de foc si se duse la fund cu tot cu o nunta iar strada latina zambi; trageam de fir, incolacindu-l pe brat, si deodata casa ta cu brauri albe si roz ca o prajitura de var aparu cu fereastra ta in dreptul ferestrei mele geamurile pleznira cu zgomot iar noi ne-am trezit fata-n fata si ne-am apropiat din ce in ce mai mult pana ne-am imbratisat strivindu-ne buzele pulverizandu-ne hainele, pieile, amestecandu-ne inima mancandu-ne genele, smaltul ochilor, coastele, sangele, ciobindu-ne sira spinarii, arzand. arzand cu troznete, ca dati cu benzina arzand cu gheturi albastre, cu stalactite de fum cu ceara sfaraitoare, cu seu orbitor pana cenusa a umplut lada de studio si chiuveta din baie si paianjenii si-au facut plase in cosul pieptului nostru.